noiembrie 7, 2013 admin

Incepand cu 1 ianuarie 2014, studentii baimareni vor beneficia de reducerea cu 50% a tarifului pentru transportul public in comun, dar chiar si de gratuitate, in cazul studentilor de la universitatile de stat. 

Catalin Chereches„Inainte sa devin primar, din postura de deputat, am facut demersuri la administratia locala anterioara, care nu s-au materializat, de a veni in sprijinul copiilor si tinerilor, dar si a seniorilor, prin acordarea unor gratuitati si reduceri la transportul public in comun. Dupa ce am fost ales primar, am reusit sa adoptam aceasta hotarare, benefica pentru aceste categorii care au nevoie de sprijinul administratiei locale”, a declarat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.

Toti studentii vor beneficia de reducerea de 50% a tarifului pentru abonamentele pe transportul public in comun. Studentilor de la universitatile de stat li se va deconta 50% din valoarea abonamentului de catre universitate, in timp ce vor beneficia si de reducerea de 50% din partea administratiei publice locale. Asta inseamna ca isi vor recupera integral valoarea abonamentului lunar pentru transportul public in comun. In ceea ce ii priveste pe studentii de la universitatile particulare, unde nu se deconteaza jumatate din contravaloarea abonamentului lunar, acestia se vor bucura de reducerea de 50% oferita de municipalitate.

„Am avut o discutie cu reprezentantii Ligii Studentilor din Baia Mare si am considerat ca este oportun sa venim cu o modificare la hotararea existenta si sa oferim de la inceputul anului viitor si pentru studenti reducere, respectiv gratuitate. Pentru ca studentii de la universitatile de stat beneficiaza de 50% din abonamente decontate de catre stat, iar noi vom acoperi cealalta parte, deci practic transportul va fi gratuit, iar pentru studentii de la universitati private, care nu beneficiaza de deconturi de la stat, vom acoperi noi, ca municipalitate, 50% din valoarea transportului public in comun pe raza municipiului”, a spus Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.

Viata de student nu una usoara, mai ales din punct de vedere financiar, daca luam in calcul taxele de scolarizare, materialele didactice de care acestia au nevoie, plus costul transportului in comun. Din aceste considerente, studentii se arata incantati de faptul ca primesc sustinere din partea administratiei publice locale.

Daniel Orza„Este o veste foarte buna. Este pentru prima data in Baia Mare cand studentii vor beneficia de 100% gratuitate. Pentru ca aici vorbim de cei 50% oferiti de municipalitate si 50% pe care il ofera ministerul. Am avut o intalnire cu domnul primar Chereches si ne-a asigurat ca ne va sprijini, ceea ce ne bucura, pentru ca studentii vor avea o viata mai buna”, este de parere Daniel Orza, presedintele Ligii Studentilor „Pintea Viteazul”.

 

Sursa: emaramures.ro